Just a perfect day...

   Veneam azi cu 7-le catre casa. Cu o mana ma tineam de bara din troleu si de o carte de genetica, imposibil de groasa si ilegal de grea (si de complicata), cu o mana ma tineam de telefonul la care incercam sa rezolv o problema urgenta si de aceeasi mana imi atarna o geanta, plina de hartoage si cartoaie, si cu picioarele incaltate frumusel in pantofi cu tocuri incercam sa fac echilibristica, la toate franele si curbele.

  Se opreste intr-o statie, cu doua inainte de casa mea. Eram langa usa. Nici nu se deschide bine usa, ca imi striga in ceafa un "domn" la vreo 40 de ani " Cobori?!?!?!". "Nu", zic si ma dau la o parte din elanul lui vertiginos catre coborare, cand constat cum ma ajuta cu o imbranceala, resimtita pana-n lichidul cefalo-rahidian."Apoi da-te, tu, din drum!!" si cat pe ce sa ma prabusesc peste un baiat de vreo 16 ani.

  Astia sunt genul de oameni care ar trebui sa mearga la medicul veterinar, cand sunt bolnavi. Nu am zis nimic, cu siguranta ca m-am imbujorat si am incercat sa imi gasesc un loc cat mai departe de sufletele celor din jurul meu, ca sa nu ma trezesc cu vreun pumn in urmatoarea statie...cum fac de altfel si in restul vietii mele de zi cu zi, de-o vreme incoace.

  Am ajuns acasa cu sufletul un pic vatamat, dar nu din cauza faptului ca eu fusesem agresata, ci pentru ca am ajuns sa ma intreb din ce in ce mai des "De ce e asa de rea lumea?".

  Un pic de supica cu taitei alfabet mi-a ridicat moralul...dar e provizoriu si tare temporar...pana maine, cand o sa incasez, probabil, o injuratura, pentru ca nu-mi pun cumparaturile mai repede pe banda de la supermarket...