Fiecare luni e o zi grea. Inca de cand am inceput scola, cu multi, nici nu vreau sa ma gandesc cati, ani in urma. Tin minte serile de duminica din copilarie, can eram in clasele 1-4 si ma cuprindea o neliniste si un tremur interior, inca de cand se termina "Seventh heaven", de pe Acasa. Ateptam apoi, prin gimnaziu, sa vina sambata si duminica seara sa urmaresc "Gilmore girls", impreuna cu mami, si de indata ce era gata episodul de duminica, ma invaluia o tristete inexplicabila. Ca atunci cand visezi si te trezesti prea repede, fara sa afli finalul.
Seara asta de duminica nu a facut nicio exceptie de la regula. Poate pentru ca la scoala incepe sa fie din ce in ce mai greu cu toate testele si ascultatul, poate pentru ca mi-e dor de casa, de vara, de vacanta, nu stiu...
Pe la 9 jumate am inchis claculatorul si m-am cuibarit in pat. M-am uitat vreo 20 de minute la un film, gasit in timp ce rasfoiam programele si m-a prins somnul. M-am ridicat sa imi pun ceasul sa sune, pentru maine dimineata si am aprins lumina. Perdeaua era putin data la o parte si am vazut afara o sclipire. Ceva rotund si galbui spre alb, un fel de bej luminos si intens, si am dat dreaperiile din calea ei. Credeam ca e luna. Era reflexia in geam a becului de la veioza. M-am intristat asa de tare, ca in serile acelea cand se termina "Gilmore girls".
Mi-e dor de luna. Mi-e dor sa o vad cum se rotunjeste si se subtiaza, cu fiecare seara ce trece, s-o vad cum se oglindeste in mine si cum imi inunda sufletul de sclipire si de clar. Mi-e dor sa ma arda soarele, pe plaja din Vama. Mi-e dor sa am picioarele bronzate in forma sandalelor si sa stau pe spate pe iarba, sa ma uit la stele. Mi-e dor sa le povestesc alor mei cum pot eu sa construiesc eu o racheta, cu ce avem prin garaj si sa ajung la luna (se intampla pe la 4, 5 ani). Mi-e dor sa ma uit cu mama la "Gilmore girls".
Si, de multe altele, mi-e dor...
P.S.: Am pornit laptop-ul, am ascultat Carole King si am scris astea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu