M-am intors in seara asta acasa, cu trenul. "Acasa mea", cum zic copiii. La Cluj.
Nu stiu ce am cu trenurile, dar exercita o fascinatie aparte asupra mea. Ma simt calatoare, doar atunci cand sunt in tren. In orice alt mijloc de transport, nu am aceeasi stare romantata, de calatorie. Sunetul, oamenii, peisajele care se succed cu repeziciune, leganatul, ca un dans ritual de asteptare.
Cu toate astea, de fiecare data cand merg cu trenul, imi vine in minte vorba cantecului..."trenul acesta pierdut" si apoi, inevitabil, "ganduri si vise desarte"...
Am ajuns in gara, am luat un taxi, am venit acasa, am deschis usa, m-a intampinat mirosul de lumanarele aromate, m-am cuibarit in pijamale si m-am infofolit in plapuma...sunt acasa..."acasa mea" e la Cluj. Am lasat in urma un oras mic, mic, mic si trist..."munti mici, munti mici si tristi..."
" Acasa mea" ma pregatesc de culcare. Maine, o noua saptamana. De la 8 la 12, una dintre placerile vietii, permisa multora, accesibila pentru putini, savurata de infimi (ma numar printre ei): modelat dintisori, din ceara...
"tot mai si tot mai departe..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu