De mica, mi-a prins radacini in minte o psihologie, care si pana in ziua de azi o consider de capatai pentru orice persoana care vrea sa duca o existenta fericita. Mentalitatea de "sanatos sa fie!" am prins-o din zbor cand matusa mea era insarcinata cu verisoara mea cea mica si atunci cand era intrebata ce si-ar dori sa aiba, fata sau baiat, raspundea: "Orice! Sanatos sa fie!".
De atunci si pana astazi, am auzit aceasta expresie, propozitie, urare, ziceti-i cum vreti, de nenumarate ori. Si este, poate, unul dintre motivele pentru care am ales profesia de medic. Ce isi doresc toti studentii la medicina? "Sanatosi sa fie!". Ei, cei dragi ai lor, parintii, prietenii, bunicii, fratii..."sanatosi sa fie!". Si daca nu sunt, sa-i facem noi!
Sanatatea, asa cum o percep eu, e o stare de echilibru intre materie si spirit. Atunci cand aceste doua ingrediente din care se alcatuieste viata ajung in balanta perfecta, te poti considera un om satatos.
Sa-ti prezervi sanatatea e o dovada de stima de sine, apreciere pentru aproapele tau, grija pentru parinti si recunostinta fata de Dumnezeu.
Cu toate acestea, exista o dimensiune sa sanatatii mele pe care as fi dispusa sa o pierd, dupa cum veti vedea in cele ce urmeaza.
Sa dansez, sa desenez (chiar daca nu intotdeauna mi-a iesit asa cum ar fi trebuit, pentru ochiul critic), sa scriu si mai ales sa CANT, au fost pentru mine cele patru directii in care mi-am imprastiat sufletul, asa incat sa supravietiuasca fericit lumii asteia. De cate ori prind cate-o chitara sau un pian prin preajma, nu pot sa ma abtin sa nu cant acele cateva note invatate pana prin clasa a 11-a, de la diversi ilustrii necunoscuri, pe care am sa ii port in suflet cu drag si apreciere, toata viata. Dar sa cant cu vocea, e cea mai mare binecuvantare pe care Dumnezeu mi-a dat-o. De cate ori prind un microfon prin preajma, si o armonie pe fundal, nu ma pot opri sa nu "ma dau in spectacol" si foarte putin pentru placerea mea, dar mai ales pentru a celor care ma asculta. Nu stiu daca de fiecare data imi ies notele din glascior asa cum as fi vrut, sau cum ar trebui, insa mereu am o satisfactie extraordinara dupa ce cant. De-asta mi se intampla si acasa, de foarte multe ori, sa cant singura, in fata calculatorului, gatind sau calcand o camasa, nu conteaza in ce imprejurari. Pune-ma sa ascult o melodie pe care o cunosc si am sa ti-o fredonez, indiferent de cine ma aude.
Paradoxal la cele spuse mai sus, as fi dispusa a-mi pierde vocea pentru un singur lucru. Cand aveam vreo 10 ani, Bon Jovi canta pentru prima data "It's my life". Imi amintesc ca era vacanta de vara si eram la bunica mea, cu o verisoara care demult e plecata in Italia. Si concurand noi doua, care stie mai bine engleza am ajuns sa invat in clasa a patra melodia asta, cap-coada.
De atunci si pana acum au trecut 10 ani. Cu toate astea, de fiecare data cand sunt cu colegii mei, prietenii mei dragi, la un chef si aud melodia asta, cant cu atata drag si pasiune, de parca as auzi-o pentru a doua, a treia oara. Sunt sigura ca am auzit-o de sute de ori, de la prima auditie.
Nu mi-ar parea rau nicio clipa daca pentru aceasta melodie mi-as pierde una din functiile principale ale aparatului dento-maxilar: vorbirea. Ar merita, sincer. Sanatatea, care a devenit punctul de echilibru al existentei mele, de cand sunt studenta la medicina si care imi va fi scopul vietii, sanatatea vocii, ar merita pierduta pentru melodia asta...
"Cuz it's my life! It's now, or never! And I ain't gonna live forever...I just wanna live while I'm alive...My heart is like an open highway! Like Frankie said: "I did it MY WAY!" I just wanna live while I'm alive! IT'S MY LIFE!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu