Daca nu era Tudor Chirila nu ma apucam de scris un blog. Daca nu era el, nu o sunam pe mama de la capatul Pamantului sa-i strig in telefon:"Am plecat la Vama Veche, ca sa imi gasesc pereche!".
De fapt, am plecat initial la Costinesti. Am fost si anul trecut. Stiam ce ma asteapta: galagie pe plaja, mormane de gunoaie, cum se lasa soarele catre apus, cocalarie si pitiponcarie in extra-exces...Dar am plecat la Costinesti cu gasca, cu trenul, la clasa a doua, 16 ore din Cluj pana in Costinesti-Tabara, pe o caldura de puteai praji oua pe plafonul trenului, daca nu le-ar fi luat vantul. Si dupa o vesnicie am ajuns. Ne-am cazat, ne-am de-cazat, ne-am mutat, ne-am cazat...in final...am ajuns in vila "noastra", camera "noastra", patul "nostru"...in locul la care timp de o saptamana ne-am referit cu"acasa".
Foarte tare Costinestiul, frate! Nisip zburat de vant, palarii, saltele si costume de baie de toate culorile, trupuri frumoase, forme, patratele, muschiuleti, toplessiere...tot ce vrei. Serile pline de muzici si lumini din toate partile, mirosuri de creme si parfumuri, matasuri, platforme, sexosi...ce mai: voluptate si puls.
Si totusi, dupa cateva zile in care nu am gasit ceea ce cautam nici in plimbarile pe plaja pana la epava, nici in perindarile pe faleza pustie a Forumului, nici la 20 de km distanta, la Aqua Magic, sau in plutirea cu telegondola, am plecat la Vama Veche. Eu si Di, prietena mea din clasa a 4-a. Tot cu trenul, tot la clasa a doua, tot pe o caldura infernala. Dar parca era altfel, parca asa trebuia sa fie, parca acum era indreptatit soarele sa ma arda pana ma doare inspirul de la explozia sa de flacara si lumina. Parca acum flip-flop-ul slapilor chiar devenea sunetul vacantei.
M-a durut pieptul de emotie si de bucurie in Vama. Mi-am ascuns fericirea in nisip si m-am lasat prada marii si algelor. Gasisem Marea Neagra in sfarsit, acolo, sub umbrela de stuf, unde se auzeau in surdina Marley si Cobain. Acolo unde, macar pentru cateva ore, nu am auzit Alejandro sau rude boy...Unde ar fi trebuit sa stea Michelangelo sa admire trupuri de sfinti care nu pangaresc marea, care nu profaneaza plaja, ci o umplu de iubire, pace si emotii. Toata e un fior, Vama asta...un freamat...
Dormeam pe plaja si a venit un tip sa ne intrebe daca nu vrem sa ne dam cu parapanta. Cand i-am zis "nu", ne-a intrebat acru daca nu zburam din principiu...I-am zis ca din principiu...nu mai avem bani. Dianei i-a complimentat ochii caprui, plini de irizari candide, mie, celei care-i vorbise obraznic, mi-a aruncat un"Ai tai ce culoare au, ca nu-mi dau seama?"...I-am zis "a vantului, a vantului din Vama Veche"...Vama mi-a patruns in privire si in minte atat de tare, ca pana la anul, cand o sa imi caut fericirea ascunsa in nisip, o sa ma doara in piept de cate ori am sa ma gandesc la ea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu