Sunt ceea ce se cheama un fumator cersetor...nu am niciodata tigari la mine, daca imi cumpar, printr-un miracol, un pachet, il fumez jumatate intr-o saptamana, dupa care il arunc sau il fac cadou. Dar mi-e greu sa ma abtin sa nu cer o tigara cand ies cu prietenii si toate visele mi se amesteca in norii lor de fum. Parca toate grijile si suspinele lor se ridica in aburi de tutun, deasupra capului meu si sunt nevoita astfel sa le inspir greul din suflete. Si atunci, cand in jurul meu se fumeaza, cer cate o tigara, doua, pe seara, din pachetele altora, pentru a putea la randul meu sa-mi expir apasarile.
Ar trebui sa imi fie rusine ca vorbesc cu atata fascinatie despre fumat, data fiind natura viitoarei mele profesii, dar cu toate astea, la nivel spiritual si emotional, fumatul e pe atat de subtil si rafinat, pe cat e fumul tigarii...
Si-apoi...nimic nu se compara cu gestul de a impartii aceeasi tigara cu cel sau cea cu care iti imparti saruturile si imbratisarile. E similar mancatului de spaghetti din aceeasi farfurie. E atata intimitate, savoare si deliciu in gest, incepand de la a urmari chipul celui de langa tine in lumina brichetei, pana la eliberarea de pacat in momentul in care arunci tigara. Ceea ce se petrece intre timp, e o promenada a tigarii din mana lui in mana ta, cu extraordinar de multa grija si delicatete, inspiruri pline de pofta si nesat, eliberari ale fumului, cu capul usor plecat pe spate, ca atunci cand vezi soarele dupa ce ai pasit afara din casa...plus scrumatul, bataia usoara si fina, gest eliberator, purificator...
Decorul perfect de incheiere a unei seri de vara: doi iubiti impartind aceeasi tigara...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu