De cand am ajuns acasa ma pregatesc sa scriu ceva despre minunata zapada care mi-a infofolit orasul, cat timp am fost eu plecata prin locuri usor mai "exotice". Si de cand ma tot pregatesc, uite ca zapada s-a si dus...a mai ramas in palcuri amarate, marturii a ceea ce obisnuia sa fie clima, candva. Mi-e atat de mila de copii de azi care cresc cu impresia ca iarna inseamna ploaie si gripa. "Pe vremea mea", mergeam cu saniuta la bunica si veneam in casa, cu verisorul meu, cu picioarele inghetate si rosii, beam un vin fiert cu zahar, ne tineam piciorusele pe o bucata de caramida pe care o incalzea bunica in cuptor, ne fluidizam din nou sangele coagulat de frig, ne schimbam sosetutele si porneam la inca un maraton de sanius si bulgareala. In linii mari, ritualul s-a cam pastrat acelasi...doar ca azi ma incalzesc dupa zilele petrecute prin ploaie si imi usuc picioarele imbibate in balti.
Era atat de frumos, cand am ajuns acasa. Plin de zapada pe toate strazile si stradutele. In Gherla nu se chinuise nimeni sa curete nici macar centrul, de zapada care nu contenea sa se astearna. Doar soseaua principala era functionala, la capacitate maxima. Acuma...privesc rozul noptii de afara si ma mint ca nu e din cauza cetii si ca poate o sa se indure vreun nor de mine si o sa imi albeasca din nou curtea. Si poate, poate Mos Craciun o sa vina cu o sanie, nu cu o caruta.
In alta dezordine de idei...Reciclati!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu