Onestitate

  Inspiratia e aici, in mine...vibreaza de saptamani intregi si murmura in tacere, in mintea mea, in gandul meu, in vocea muta din creierul meu, care transforma fiecare gand in fraza poetica...nu am nevoie de Tristesse a lui Chopin, ca sa pot scrie... Nu am nevoie de Claude Debussy, nu am nevoie nici de violoncel, nici de pian. Am nevoie sa respir. Am nevoie de oxigen in gandurile care au luat-o razna de saptamani, de luni, de ani, de secole...sunt batrana. Pe umerii mei apasa povara a sute de ani de solitudine, a milenii de prietenie, a decenii de pasiune si iubire. Mi se intampla atatea, mereu si mereu, incat nu-mi ajunge niciodata aerul. Ma confrunt in fiecare secunda cu gasping, infrunt in fiecare minut un demon...al fricii, al singuratatii, al amarului, al erosului, al ludusului.

  Craciunuri...patru Craciunuri amare...o finuta plecata in lumea ingerasilor la trei zile, o bunica bolnava, o cautare perpetua a sinelui si a sineLUI...si sfarsitul lumii, colapsul, stopul cardio-respirator al lumii pe care o cunosteam, candva, nu foarte demult...odata, cand s-a prabusit templul in care adulam iubirea si prietenia, cand mi s-a zdruncinat credinta in ele, cand Craciunul a incetat sa mai existe pentru mine...cand si cum mi-am petrecut  deja sfarsitul lumii...Citesti? Inca ma citesti? Inca mai citesti? 

  Mi-am renovat garsoniera. Marele arhitect care se zbuciuma si rataceste in inima mea si-a ameliorat suferinta prin drogul decoratiunii...boala asta de care sufar si care se cheama Pasiune Cronica Intensa Obstructivo-Constructiva pentru Facut Frumos din Nimic...facut dinte din putregai cariat, facut camin din patru pereti.

  Am spart un perete, am modificat o ferestra, am iluminat un balcon. Un perete rosu corai, o baie mov levantica, o bucatarie galben pai, pardosea gri os, restul peretilor albi pur, o mobila mutata aici, o canapea stramutata dincolo, un poster urias inramat cu Turnul Eiffel si gata. Parisul meu manasturean, la capat de Cluj, etajul 5, pe stanga. O cina copioasa cu paste, prieteni, ras si mult vin bun si putin baby blues, postpartum copilului meu arhitectonic, care a prins viata la primul prieten pasit inauntru, la prima lumanare varsata pe masa, la primul pahar de vin spart, la primul hohot de ras auzit, la primul sarut...

  Aproape 22 de ani, aproape trei ani de facultate, aproape o eternitate de iubire...aproape, dar nu inca...

  Despre parfumul tuturor acestor ani? Pai...din motive ecologice, nu se va mai fabrica...Mai am vreo 30 de ml pe un fund de sticla. Mi se pune un nod in gat de fiecare data cand il vad. Esarfa crem, in bataia vantului, in desert, sub soare de primavara...asta era mirosul. Sugestii?

  Despre mine? Deja prea mult...