Mi-e dor de Paris...mi-e dor de Paris, cu fiecare piatra nisipoasa de pavaj ieftin pe care o calc in curtea clinicii de pe Motilor. Mi-e dor de Paris, cu fiecare sandwich moale si insipid pe care il mananc in pauzele dintre cursuri. Mi-e dor de Paris, cu fiecare inserare, cand nu mai iau metroul spre La Defense, ci microbusul spre Gherla. Mi-e dor de Paris, cu fiecare plimbare pe care o fac in parcul central si nu in Jardin du Luxembourg. Mi-e dor de Paris, cu fiecare drum ce ma duce in Hasdeu si nu in Cite Universitaire...
Mi-a fost de fapt dor de Paris, inca dinainte de a pleca de acolo. Si dorul asta mare a crescut si s-a agravat cu fiecare zi trecuta in canicula si praful ardelenesc, cu fiecare noapte pentrecuta pe terasele ieftinicioase din oraselul meu provincial. Mi-a fost dor de Paris mereu si dorul asta creste pe zi ce trece tot mai mult, tot mai acut, tot mai cronicizant...
Chirurgia nu e Anatomia lui Grey (Grey, blonduta, Meredith din film, nu Gray ala, care a scris cartoaia despre care telenovelistii nu stiu...), morfopatologia pentru stomatologi e mult mai aerisita decat a generalistilor (asta ni s-a amintit deja la ambele cursuri la care am asistat) si studentii de la medicina dentara sunt niste indolenti si niste limitati, care casca cu pofta la cursurile de semiologie generala si carora li s-au impartit 32 de dinti pe 6 ani, in care invata la fiecare grupulet cate o patologie total neimportanta si lipsita de orice substanta si fundament medical, pentru ca ei, studentii la stomatologie, sunt oricum niste viitori mineri, cel mult zidari, nimic mai special decat niste muncitor calificati sa dea gauri in dinti, pe care apoi sa le umple (conform unui respectabil si absolut total inteligent domn doctor, al carui nume nu am sa il mentionez, nu din alte motive decat pentru ca nu-l cunosc si nici nu am inca pofta).
Si dupa cum bine se poate vedea, simti si percepe, I wanna kick some ass with my super-truper-smarty-smart -dentistry-student brain, pentru ca asta merita toti cei care subscriu spuselor domnului doctor. Si pentru ca Parisul nu-l pot aduce la Cluj, dar cel putin una dintre nemultumiri am sa mi-o pot domoli, cu elanul meu medical de neoprit.
"Don't fight it: let it be"= porcarie majora! Let's prove them wrong!
Se pare ca esti sub vraja Parisului si acum tanjesti dupa el...Poate in locul tau multi am simti la fel. Zicea cineva ca trebuie sa ne multumim du daruri mici...Avem incotro?:))
RăspundețiȘtergerePoate ca nu i-as duce dorul atat de tare, daca nu as avea nemultumirea de a ma afla intr-un loc unde mi se aduce constant aminte ca sunt pe locul doi si daca nu as simti neputinta de a schimba in vreun fel mentalitatea ingusta a unora dintre persoanele cu care am contact profesional zi de zi...si da, sunt sub vraja Parisului, pentru ca acolo totul parea mult mai simplu, chiar si la 14 grade in luna iulie si chiar si cand simteam ca inafara de dragostea pentru frumosul orasului, nu-mi apartine nimic de acolo...
RăspundețiȘtergeresi multumesc pentru interventie...o asteptam de mult...:)
RăspundețiȘtergere