To sum up:

  Lipsa asta de decartare a gandurilor in cuvinte, m-a lasat cu cateva evenimente traite si neuitate, puse la pastrare intr-un cotlon de suflet, intr-un sertar de creier, la indemana. E momentul sa le scot, sa le scutur te praf si sa le pun la intins, spre impartasire.

  S-au intamplat lucruri in Japonia. Lucruri despre care s-a vorbit in termeni economici, financiari, diplomatici, stiintifici. Lucruri despre care s-a vorbit fara suflet si fara compasiune si atunci cand aceasta s-a incercat, s-a facut totul intr-un mod lacrimogen si superficial, de dragul ineditului si al ratingului. S-a lasat la o parte dimensiunea umana si s-a uitat cu nerusinare, poate chiar nevoit, din prostie si ignoranta. Cu toate acestea, au existat oameni, sfinti printre oameni, care pe langa cei care au stat cu mainile in san, in fata televizoarelor, in canapelele lor confortabile, pe langa acestia zic, au facut ce le-a stat in putinta pentru a schimba in bine soarta acelor nefericiti. Asemeni ciobanului, care aflandu-se in fata icoanei Maicii Domnului si nestiind cum sa se roge, a jucat barbuncul, in semn de omagiu. Au fost copii care au cantat, fotografi care au expus durerea japonezilor, nu pentru fatada, ci pentru transpunere, si a fost Alex, bunul meu prieten pianist, care a sustinut un recital care nu are nevoie de atribute, pentru ca nu s-au inventat inca adjective care sa il descrie. Si au fost cei care si-au adus jertfa pentru cei napastuiti, asemeni celor doi bani ai vaduvei...

  S-au topit zapezile. Si inaintea ghioceilor si a viorelelor, au rasarit pe marginile de sant pungile si peturile. Minunate mozaicuri, marturii are mitocaniei nationale romanesti, in culori, forme si dimensiuni diferite, de la banalele sticle de apa minerala si pungi transparente neinteresante, pana la spectaculoasele peturi de cola si de nactar, viu colorate si contrastand puternic cu lutul reavan de pe marginea drumurilor. Minunat, romani! Poate le veti observa cand va vor inghiti...

  Au inceput sa iasa pruncii la plimbare, in carucioare colorate, in biciclete cu panglicute si jucarioare adorabile, sau pe jos, incaltati in papucei cu flori si fel si fel de desene, cu pasii lor mici de-o palma si cu manutele intinse drept, deasupra capului, pentru ca altfel nu iar ajunge pe bunicii si parintii care, radiind de placere si mandrie, isi scot odraslele la aerul curat de aprilie. Sunt atat de dragalasi, de induiosatori si de ademenitori, incat as putea sa plag de dragul lor sau sa rad in hohote, de fiecare data cand vad cate unul.

  S-au intamplat multe...divorturi mizerabile la tv, urmarite de oameni tristi si posaci, fara ratiunie si simt al penibilului si discutate aprins de bucataresele de la cantina, vanzatoare de la alimentara si floraresele din piata, alaturi de alte subiecte de cultura si civilizatie, cum sunt ultimele noutati din telenovela preferata.

  Sa tragem aer curat in piept, sa ne rugam pentru japonezi, sa ne aruncam gunoaiele la pubela, sa zambim copiilor, sa inchidem televizoarele si sa ne ducem crucea mai departe...