Exista oameni...

  Exista oameni care intra in viata ta pe neasteptate, fara sa dea un telefon inainte, fara sa bata la usa, fara sa isi stearga praful de pe picioare. Se poarta asa, naturali, obositi, murdari sau curati, prin sufletul tau, obtin de la tine ce vor, iti ofera o gramada de lucruri in schimb si contiunua cu trocul asta, o viata. Nu mai vrei sa ii descalti, sa ii cureti sau sa ii odihnesti, pentru ca altfel, nu ar mai fi ei si nu ai mai putea sa ii iubesti neconditionat si irevocabil. Si traiesc asa, in simbioza cu tine, incat ajungeti sa fiti doi diplococi Gram pozitivi, violet de dependenti unul de celalalt.

  Exista oameni care au fost acolo dintotdeauna...pe care i-ai vazut traind pe langa tine din momentul in care ai invatat unde ti-e nasul, la propriu. Nu ai sa observi niciodata trecerea timpului peste ei. Acestia raman mereu aceiasi, acolo, si pierderea lor te va face sa te simti infirm, multa vreme dupa ce se va fi produs...

  Exista oameni pe care ii intalnesti in imprejurari calme si tihnite si care ajung sa iti fie sprijin in cele mai tulburi momente care te incearca. Doar intalnirea e incarcata de optimism. Ce urmeaza, e o incercare continua de a va rezolva unul altuia problemele. Sunt cei pe care ii ai pe apelare rapida, cand iti moare pisica, te lasa iubitul, pici un examen, treci printr-o depresie. Sunt cei mai puternici si mai rabdatori oameni pe care ii ai langa tine, pentru ca si tu le oferi in schimb, exact ceea ce primesti de la ei.

  Exista oameni care apar in viata ta treptat si pe care ii socotesti antipatici, la inceput. Apoi incepi sa ii placi si sa ajungi sa te culpabilizezi pentru ca ai judecat si ai fost incapatanat sa te ghidezi dupa aparente. Acestia ajung uneori sa iti fie prietenii cu care iti imparti bucuriile si cu care poti sa stai o seara, langa o sticla de vin si sa razi pana la lacrimi.

  Exista oameni pe care vrei sa ii iubesti. Te straduiesti si reusesti, fara prea mare efort. Iti deschizi sufletul in fata lor, treptat, ca pe un fermoar, pana ajungi sa dai haina jos. Iti etalezi toate gandurile si trairile si iti pui increderea deplina in ei, pentru ca atunci cand te-ai hotarat sa ii iubesti, ai vazut ceva sclipire in ochii lor, ceva irizare candida pe chipul lor. Ii ajuti, ii protejezi si ii dadacesti, chiar si atunci cand imprejurarile nu ti-o cer, tocmai pentru ca ti-e drag de ei. Si atunci cand crezi ca i-ai imbratisat in fiinta ta, se dezlipesc de tine ca un plasture dureros si te dezamagesc cumplit, fara drept de apel, fara remuscari, fara preaviz, fara justificari, fara resentimente. Si cu toate astea, stii ca odata i-ai iubit si stii ca verbul asta nu are decat un trecut gramatical, nu si unul logic si temporal. Si vrei sa le spui ca i-ai iertat si ca totul e sters, ca din tot ce-a fost rau a ramas doar praf de creta. Dar...

...tu, om, nu mai existi pentru ei...